Atât de simplu, că te și miri: Asta e?

– Un dialog cu Rune Heivang –

Lasă la ușă așteptări, speranțe și tot ce știai dinainte. Pregătește-te pentru un singur lucru: să fii deschis la ce se va întâmpla. Indiferent ce. Și cel mai probabil e că nu vei fi dezamăgit. Ci dimpotrivă, mai curând.

 

DSC_0033– Rune, de ce faci ceea ce faci acum?

– Pur și simplu îmi place să împărtășesc, să dăruiesc… Ceva ce e minunat. Iar treaba mea este s-o fac în modul cel mai simplu și pe cât de bine pot.

– Cum crezi că te văd oamenii?

– Unii mă văd ca fiind minunat (râde), alții… în partea opusă (râde, iar). Iar cei ce văd dincolo de toate astea, văd adevarul. Văd iubire.

– Care este cel mai important dar pe care îl oferi oamenilor?

– Prezența. Și, apoi, să învețe cum s-o găsească singuri. Și e simplu… De aceea, în această învățătură, nici nu avem mai multe niveluri, stagii de evoluție, trepte de cunoaștere pe care să urce niște „discipoli”. Spunem totul direct, de la început. Și poți să pricepi, sau nu. Dar cei mai mulți înțeleg, cel puțin la nivel intelectual. Apoi… depinde de fiecare cum integrează această învățătură.

Poate de aceea, unora li se și pare, uneori, că mă repet. Dar un singur lucru este cel care e cu adevărat important. Și de aceea începem cu începutul. Ceea ce este cel mai important lucru, este spus de la bun început.

– Ce te caracterizează, ce te particularizează pe tine ca învățător, printre alții, care vorbesc despre același Adevăr?

– Bineînțeles că și bucuria… dar mai e și altceva. Dacă e să ma uit la alți învățători – acum fac o glumă, dar încerc să separ lucrurile, inventez, deși de la toți am învățat și eu lucruri minunate – este ca în unii dintre ei este atât de puțină viață. Spun lucruri minunate, dar care pot să pară plictisitoare…

Este vorba de bucurie. Și să fii normal. Să-ți trăiești viața. Să bei o cafea și un pahar de vin. Să fii un om normal… chiar dacă te-ai trezit. Și să fii Prezent în ceea ce faci, indiferent ce anume.

– Poate că mulți spun ca și King Louie din Jungle Book: „Aș vrea sa fiuu ca tineeee…”. Și poate că mulți dintre cei care vin la tine la asta se așteaptă…

– Nu cred că oamenii vor sa fie ca mine; toți au în ei propriile lor povești. Și-n aceste povești e inclus și modul în care mă văd pe mine; dar și asta este tot o poveste. Însă poate că unii mai văd și altceva, dincolo de poveste. Poate că mă privesc pe mine ca model de fericire și, desigur, fiecare se vrea pe sine fericit. Dar așa cum este fiecare, plecând de la povestea proprie și nu înlocuind-o cu povestea mea.

– Poate că ei te vad și ca pe un model de Prezență Nesfârșită, ca fiind mereu „acolo”?

– Poate că da și asta-i bine. Dacă ei văd bucuria ce izvorăște din această Prezență și se reflectă înapoi, în evenimente.

Dar, în acest fel de învățătură, pot să apară și obstacole: învățătorul poate să fie uneori într-o energie mai grea, lentă sau, dimpotrivă, într-una ultrarapidă; iar tu trebuie să descoperi singur cum este mai bine pentru tine.

Apoi, mai pot să apară și ca niște „promisiuni” despre ce este și ce nu este această Prezență. Și unora poate să li se pară ceva foarte simplu. Iar pentru alții, să fie ca o luptă, o străduință de a ajunge „acolo”. Pentru că trec apoi prin ceva ce este atât de adânc…

Dar promisiunea noastră nu se referă la stări de extaz, de beatitudine, ci la înțelegerea faptului că Prezența este ceva simplu, obișnuit, e mereu aici și o poți ”atinge” foarte ușor, prin niște exerciții. Și dacă nu le faci, mintea începe să se agite, să se îndoiască și să întâlnească toate obstacolele din calea înțelegerii că, de fapt, ești Prezent tot timpul.

– Care sunt principalele motive pentru care crezi că oamenii vin la evenimentele tale? Și de ce ar (mai) veni?

– Pentru că este o învățătura simplă; și este și distracție, amuzament. Se pare ca la aceste evenimente ale mele oamenii reușesc să înțeleagă ce este esențial de înțeles. Și tocmai aceste înțelegeri simple, de bază, reprezintă de fapt Totul. Adevărul Suprem e simplu. Lucrul esențial pe care îl ai de aflat este simplu.

Important este nu la ce învățător să mergi și cum te simți cât ești în preajma acelui învățător, important este ce înțelegi și cu ce rămâi…

Cât de simplu este acel ceva cu care rămâi?

Esențialul poate să le sune unora cam copilăresc sau nu prea intelectual… Dar asta este ce fac eu, este atuul meu, dacă vrei, să explic cât mai simplu, să poată să priceapă și un copil. Și pot să apară și greșeli copilărești din perspectiva super-intelectualilor… dar eu îți arăt: hei! poți să-ți privești și tu gândurile, să te separi de ele. Îți arăt direct care-i harta realității tale – sau ”poza” ta cea adevarată, dacă vrei –, fără să te mai duc printr-o mulțime de pași, de niveluri…; iar când o vezi, o pătrunzi… pac! Înțelegerea poate să apară dintrodată.

Altfel, poți să citești, de exemplu, o mulțime de cărți cu explicații care de care mai sofisticate și mai savante, care și ele te pot aduce în „aici”, dar dacă sunt prea complicate și nu-ți aduc rapid înțelegerea, pot să-ți aducă în schimb multe dureri de cap (râde).

Iar esențialul nu-i sofisticat; e simplu, doar că uneori e nevoie să ți-l repeți întruna, din nou și din nou, ori de câte ori reintri în „poveste” și să te întrebi iar si iar: cine sunt eu, cine-i celălalt, ce este tot ceea ce este?

– Care crezi că este „darul” tău special, ca învățător?

– Cred că, pe de-o parte, este echilibrul între a fi pe deplin serios și în bucurie. Dar totodată și, poate, o radianță… Că, vezi, oamenii vin aici și, deodată, se-ntreabă: ce naiba se întâmplă în această încăpere? Și deodată totul li se pare foarte clar și au percepția că este ceva ce vibrează în ei și temperatura a crescut în cameră și…

– Și care este beneficiul lor final?

– Iubire… armonie… pace interioară… Ce este aceasta pace interioară? Flux. Să te simți viu, să știi, să iubești, să te iubești pe tine și pe ceilalți, relația ta cu lumea să se schimbe în bine, să trăiești în armonie, să înțelegi că ai ce îți trebuie. Adică, nu mai ai nevoie să cauți, doar te oprești din căutare, te clarifici, și de Aici poți să faci alegerile.

– Până ajung la toate acestea, oamenii au motive personale să vină la astfel de evenimente. De ce crezi că o fac, cei mai mulți?

– Ei vor să ajungă „Acasă”, vor să-l „întâlnească” pe Dumnezeu, vor adevărul total. Dar se-ntâmplă și așa, de exemplu: când faci un exercițiu care te aduce în acea stare pe care o numim „stare de Prezență”, atunci, din acea stare, nu te îndoiești că ești „acolo”. Este asta ce vrei? Desigur, asta e. Dar ce e asta? Nu știu, dar o vreau.

Apoi, pentru unii, poate că arunc prea multe „cutii” în aer deodată și asta le este greu să suporte. Însă asta este frumusețea: că această învățătura aruncă în aer toate ”cutiile” în care se află ceea ce tu crezi că știi.

Sunt experiențe diferite în fiecare eveniment. Deși de fiecare dată spun același lucru, nu e niciodată de loc la fel.

– Și câți găsesc ce caută?

– Ideea este că după două zile de workshop sau de retreat, poți să zici: asta e! Poți să descoperi Adevărul și într-o secundă. Și să spui: asta este! Și apoi să trăiești din acest Adevar, din „Aici”. Să-l duci cu tine acasă. Ceea ce ai aflat, despre cine ești.

Sau, trebuie să și faci ceva, apoi. Să faci singur investigația, când povestea revine, ori să faci exerciții care să te aducă în acea stare din care vezi mai ușor când revine „povestea” și să nu te mai identifici cu ea.

Pentru cei care sunt adevărați „căutători de Adevăr” de mulți ani, partea cea bună în aceste evenimente, în această învățătură, este că ea nu-i duce de fapt… nicăieri. Iar paradoxul este că tocmai acolo, în acest „nimic”, ei găsesc finalmente ceea ce au căutat în lumea a tot-ceea-ce-este-creat (adică a obiectelor, care includ gândurile și sentimentele).

Pentru ceilalți, asta nu-i așa de bine, în acest ”nimic” ei nu găsesc ce caută… nu „primesc”. Dar unii chiar se întâlnesc cu acest „nimic” și se transformă în adevărați căutători. Alții se întorc acasă și spun că e prea mult și că nu pot găsi asta când se întorc la viața lor obișnuită; și nu-și fac exercițiile, nu fac meditații, nu fac nimic ca să vadă și să găsească.

– Tu spui adevărul tuturor, indiferent dacă oamenilor le place sau nu?

– Da, merg direct. Când încep să vorbesc, este ca și cum n-aș putea să tac, să n-o spun, indiferent dacă poate sau nu să-i șocheze pe unii ce spun, sau altora să nu le placă. Poate că dacă aș fi fost mai sofisticat ar fi fost atrași încă și mai mulți dintre cei care au citit și studiat îndelung, care au mai multe informații despre acest subiect, care au disecat lucrurile și înțelegerile și le-au întors pe toate părțile. Dar, serios, cred că nu pot schimba asta și dacă se va schimba totuși, atunci se va schimba de la sine. Nu știu cum altfel s-o fac și nu vreau să mă prefac.

Dar am văzut și că intelectuali care vin aici și mă aud cum le vorbesc eu, ca unui copil de cinci ani, prind imediat ideea și pun lucrurile cap la cap iar apoi pot să explice ce au înțeles într-un mod cu mult mai elevat decât pot eu să o fac.

– Sunt unii care vin la tine după ce au trecut pe la alți învățători. Și probabil că și viceversa: vin la tine și apoi se duc la alții. Ce nu le-ajunge? Ce le mai trebuie?

– Desigur, fiecare învățător le împărtășește ceva minunat. Și poate că da, cum spui, nu le e de-ajuns. Dar această învățătură se răspândește prin ea însăși, mai curând decât prin mine, prin altul sau oricum altfel.

Când înțelegi Harta Realității și vezi apoi tu singur Adevărul, când aplici învățătura, vezi cum mintea se relaxează din ce în ce mai mult, pentru că ți se confirmă că Prezența e Aici. Și atunci, din acest Aici vezi altfel lucrurile, de Aici le înțelegi.

Dar e adevărat că înțelegerea nu este întotdeauna de ajuns. Poți să vezi Adevărul și apoi… înțelegi că poate nu depinde de tine ceea ce se întâmplă, că aici poate fi vorba și de ceea ce unii numesc „Grație” sau „Grație Divină”. Și atunci poți să renunți să te mai zbați, să mai cauți. Capitulezi. Și, adesea, tocmai atunci când capitulezi, când nu mai există un „eu” care să vrea să ajungă ”acolo”, tocmai atunci realizezi că de fapt nu ai fost niciodată un „eu” și că ești mereu ‚acolo’.

Pentru unii, mai poate să apară și riscul să se plictesască să tot aștepte să vină „Grația”. Alții continuă să vină doar pentru că în astfel de evenimente se simt bine… Și de aceea o fac. Însă uneori, dacă renunți prea repede, rămâi să înoți în același rahat dintotdeauna. Și asta poate continua. Atâta timp cât va continua.

Acesta-i paradoxul… Că uneori trebuie să faci ceva ca să afli că nu ai nimic de facut.

Că doar Ești.

 

Despre cine este Rune Heivang, poți citi în pagina dedicată pe site, aici. Despre învățătura lui Rune află mai multe aici și vizionează Harta Realității, aici. Despre evenimentele pe care le susține, află de aici.