Fericirea este lipsa nevoii de a fi fericit

Când îl vezi prima dată pe Rune Heivang, când îl asculţi, când vorbeşti mai multe cu el despre învăţătura pe care o duce către oricine are nevoie de ea, ai crede că nu trăim toţi în aceeaşi lume agitată. Pentru că el pare să existe, în tot acest tumult exterior, într-o continuă linişte interioară.

Este un învăţător spiritual deosebit, care stă mult în tăcere, fiind foarte atent şi conectat la sine. Am simţit că este o fiinţă specială la prima vedere şi mi-am confirmat acest lucru când am avut privilegiul de a-l întâlni faţă în faţă şi de a sta de vorbă cu el.
Când începe să vorbească, Rune te transpune, parcă instantaneu, în acel loc din interior unde se află pacea, echilibrul, calmul. Şi te intrebi: “Cum să fac să rămân tot timpul aici?”.

Cu o voce caldă, privirea profundă şi un zâmbet prietenos, Rune are o ţinută foarte tinerească, proaspătă, pozitivă. A devenit, de ani buni de zile, prietenul a mii de oameni de pretutindeni, care îl caută pentru a învăţa să se reîntoarcă la ei înşişi şi la locul acela ascuns în fiecare dintre noi unde se află deja fericirea, bucuria, libertatea, iubirea, siguranţa.

Rune are un mod neobişnuit de a-şi împărtăşi cunoştinţele, prin combinarea unor prezentări atipice şi sesiuni de întrebări-răspunsuri cu diferite exerciţii de meditaţie şi respiraţie care pot ajuta pe oricine să vadă cu claritate toate mesajele pe care le primeşte.

Vezi mai mult