Experienta absolută a vieții

Am avut două surprize spirituale, două mari. Prima a fost “Eu nu sunt gândurile mele”. O singura frază mi-a schimbat perspectiva, viața, instantaneu. Toată lumea mea s-a prăbusit.

Nu sunt gândurile mele.
Nu sunt povestea mea, corpul, viitorul, trecutul. Îngrijorarea este un gând, moartea este un gând, confuzia este un gând. Ceva este conștient de asta.

Atunci cine sunt eu dacă nu sunt gândurile mele?

Eu Sunt Ființare.
Eram acasă.

A doua mea surpriză a fost:
Iluminarea este Iubire-Beatitudine.

Și din nou, lumea mea s-a destrămat, pentru că această înțelegere era legată de toate experiențele mele pe care le-am tot negat, în baza explicațiilor pe care le-am primit din afară.

Și a fost doar: „Bineînteles!!” 😀

Curgerea de Lumină, energia care îmi lipsea a fost trezită, iar Shakti, Lumina m-a ținut acolo.

Atingeam aceste stări de Beatitudine, pe care le-am lăsat să se ducă, dar nu le-am negat, pentru că erau Sinele. Nu puteam să rămân în ele, pentru că se schimbau, dar mă bucuram de ele, chiar și de fluctuația de la Ființare la Beatitudine.

Apoi am înțeles că, fiind acolo, puteam vorbi de acolo, oriunde priveam era acolo, când ascultam era acolo, când mă mișcam era acolo.

Este Aici – aceasta a devenit practica mea.
Această Beatitudine este Sinele, unii oameni o numesc Ananda.
La început, fluctuează, apoi devine mai extatica și te simți foarte bine.
Deși părea că fac un mic efort s-o obțin, era ok pentru că știam că aceasta este poarta de intrare.

Această perspectivă ar putea părea mistică, pentru că alți învățători neagă că iluminarea este Iubire-Beatitudine și desconsideră orice explicație a acestui lucru. Ei nu vorbesc despre iubire, dar uneori folosesc cuvinte precum „divin” insă, la un moment dat, te poți întreba: „Unde este Divinul, unde este iubirea?”

Deci, mai întâi, mesajul a fost: Nu ești gândurile tale, ești eliberat.
Apoi următorul mesaj a fost: Iluminarea este Iubire-Beatitudine.

Vibrația pe care am trăit-o a fost Sinele și l-am cultivat, am rămas cu El, am respirat cu El și totuși îl lăsam să plece. Mi-am dat seama că vibrația părea să fie o stare în minte, pentru că fluctua și, bineînțeles, când ceva vine și pleacă, nu poți spune: „Asta e!”

Dar înainte, fluctuam de la gânduri la Ființare, iar asta părea să fie tot o stare, până când a venit înțelegerea că nu sunt gândurile mele, apoi m-am mutat în Ființă, și așa am realizat: vibrația asta mă va duce către Ananda, iar de acolo, la Param Ananda – Iubire-Beatitudine.

Am realizat, de asemenea, ceva important: Iubirea-Beatitudine nu poate fi creată.

Într-un fel, poți crea beatitudine prin practică, exerciții, respirație și astfel, poți ajunge să creezi multă beatitudine. Dar acea beatitudine este creată de un cel-care-face, care de fapt, este doar un gând ce încă are o identitate.

Mai departe, în această Beatitudine, ceva a preluat controlul, ca în meditație când e ca și cum ceva te mută în altceva. După preluare, acest “altceva” se simțea puțin plat și a trebuit să-i dau drumul să se ducă, pentru că știam că este deja acolo. Nu exista niciun ego, doar Liniștea care avea Iubire-Beatitudine. Și am văzut că și acest lucru poate fluctua, poate deveni mai puternic, mai puțin puternic, mai puternic, mai puțin puternic și a fost ok. La un moment dat, fluctuația s-a oprit.

Iubirea-Beatitudine este o „stare” de claritate totală, este total calmă, naturală, ușoară, fără efort, nu forțează, este calmă, odihnitoare și continuă ca ea însăși, de la sine. Când am privit un copac, l-am văzut vibrând și am început să înțeleg. Ce nu vibrează în această creație? Perspectiva s-a schimbat de la tot ceea există sunt obiecte, la tot ceea ce există este Shakti.

Puteam să mă uit la o persoană, un perete, la un măr, o piatră, totul strălucea pentru că totul era Shakti.

Orice priveam, era.
Orice miroseam, era.
Orice gustam, era.
Orice atingeam, era.
Orice auzeam, era.
Și pentru ca acest lucru să se întâmple, a trebuit să fiu aceeași vibrație.

Niciun eu nu ar fi putut exista acolo.

Iar ție se întâmplă același lucru: începi să vezi cum Asta vine la tine. Stai Aici, fiind un corp la început, apoi pare că încăperea radiază prin corp. In cele din urmă realizezi că nu radiază nimic, ci că doar ESTE.
Este o Iubire-Beatitudine foarte puternică, dar în același timp subtilă, ușoară, calmă, blândă.
Nu este deloc agitată, este ca un somn profund, ca o odihnă deplină, în timp ce ceva îsi face simțită prezența și strălucește. Iar strălucirea este atât de fină și imposibil de atins, încât îți dai seama că este NEMANIFESTATĂ.

Atunci înțelegi că lumea este nemanifestată, așadar întreaga creație este Beatitudine creativ-dinamică.

Desenul și hârtia sunt același lucru.

Și continui să cultivi Beatitudinea, știind că nu există un făptuitor și că nimic nu a fost făcut.
De asemenea, dai drumul tuturor explicațiilor, conceptelor și percepțiilor, pentru că acum știi că sunt doar gânduri, iar mintea nu poate atinge Asta.

Când „starea” nu era constantă, cultivam Beatitudinea, deoarece creierul și sistemul nervos aveau nevoie să se adapteze la ea. Ca explicație, creierul și sistemul nervos sunt organele de simț ale Câmpului și trebuie să poată conține această Beatitudine, această Lumină. Oricum, când cauți creierul și sistemul nervos, corpul, simțurile, nu găsești decât Sinele.

Unii oameni ar putea crede că experimentează Beatitudinea în corp, dar acum tu vezi că nu există corp.
Pentru alții, când Beatitudinea începe să vibreze, nu pare să vibreze ca Iubire, ci ca un iad. De ce? Pentru că sistemul nervos nu este pregătit pentru asta.

Deci, dacă nu te simți atât de bine în corp, mai ales atunci când faci această lucrare, este vorba despre Iubirea-Beatitudine, despre Lumina care trebuie să pătrundă. Pentru ca acest lucru să se întâmple într-un mod confortabil și să nu te simți ca și cum ești tot timpul într-un montagne russe, poți face practica pe care o faci la întâlnirile noastre: yoghinul zburător, exercițiile de respirație, mișcările, mantrele.

Când faci asta te deschizi spre Lumină.

Dacă Beatitudinea fluctuează e în regulă, vei vedea uneori că nu ai nevoie de ea și îți dai seama că este deja oferită. Când ești în Beatitudine, experiența poate spune: „Acum Îl înțeleg pe Dumnezeu.” sau „Acum înțeleg asta sau cealaltă”. Apoi se schimbă, iar experiența devine: „Uau, ACUM Îl înțeleg pe Dumnezeu!”

Pentru ca acest lucru să se întâmple, ceva este îndepărtat, nu adăugat.

Deci, acum ești Aici unde strălucește și înțelegi: acest lucru nu are nimic de-a face cu nicio practică, nu are nimic de-a face cu vreo spiritualitate, nu are nimic de-a face cu ceva ce ai făcut vreodată în toată viața ta!
Orice ar face acest corp nu are nimic de-a face cu Asta, orice se întâmplă în lume nu are nimic de-a face cu Asta.

ASTA nu are nimic de-a face cu practica ta și totuși este vorba despre practică până când nu mai este.

În acel moment înțelegi: Doamne! Ceea ce credeam că voi crea prin meditație și practică strălucește de la Sine.

Trebuie că a fost aici tot timpul!

Trebuie că am fost aici tot timpul!